Studiile arată că…

 

Cercetătorii britanici îmi fac întodeauna zilele mai frumoase. Au cele mai interesante studii şi sondaje, cel puţin cele prezentate în Cancan sau Libertatea. Că e vorba de cumpărături, de boli, de salvarea vieţii,că e vorba de mirosuri sau de sexe, ei sunt în permanentă cercetare. E normal, pentru asta sunt plătiţi.

 Dar nu reuşesc de fiecare dată să înteleg de ce se investesc nişte bani în astfel de studii sau sondaje. Cu ce ne îmbunătăţesc viaţa?

Ultimul despre care am citit ne arată că femeile mint când vine vorba de numărul partenerilor avuţi. Din câte au aflat, 64% din reprezentantele sexului frumos reduc la jumătate numărul adevărat al acestora când sunt întrebate. Ei mai spun că există două motive pentru care procedează aşa: că se simt jenate de palmares şi că le e frică să nu fie percepute ca fiind uşuratice. Mie-mi sună a fi acelaşi lucru.

Stau eu şi mă întreb cum gândeşte una din cele cu ruşinea deasupra capului. Sunt jenate abia după ce ating un anumit nivel, simt o jenă şi în timpul unui nou act sexual gândind ceva de genul: “ La naiba, mai trebuie adaugat unul, ce mă fac ? Nu mai vreau să fac asta …. MAI TARE, NU TE OPRI !!!! Oare dacă nu mă gândesc la el după, tot se pune ? » 

 Nu mă înţelegeţi greşit, încurajez acumularea de orice cunoştinţe, atâta timp cât sunt în limitele morale personale, dar de ce trebuie să existe astfel de griji după? Mi s-ar părea mai onorabil să nu dezvălui numărul de parteneri sau numele lor din simplul motiv că la un moment dat au fost situaţii personale între două persoane sau mai multe. Dar în nici un caz  de frica unuia care nu a avut legătură cu momentul respectiv.

 Un studiu mai interesant ar putea arăta de ce barbaţii tot insistă a întreba femeile despre numărul de parteneri avuţi când de fiecare dată, cu precizie, răspunsul e acelaşi : “ Iubitule, eşti al doilea ! ”

 Oricum… Cel fără de păcat să arunce primul piatra !